Spectatorii care scriu

În lumea asta tot mai internetizată, mai youtubată, mai străină de citit și, firește, de scris, a scrie despre teatru pare o extravaganță de secol XIX. O chestie cu pană și călimară. Și, totuși, chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, sunt mulți care scriu. De fapt, vorba unui prieten, sunt mai mulți care scriu decât care citesc, și asta pentru că e tot mai palpitant să vezi că textul pe care-l scrii devine, instant, text public. Adică „important”. Gândul că orice scrii poate fi citit de oricine generează în mintea ta de autor o deschidere înspre litere și o siguranță de sine care, mie cel puțin, îmi par suspecte. În fine. Nu comentăm acum calitatea scriitoricească a fenomenului. Comentăm strict impulsul de a spune ceva despre teatru, în scris. Iată niște repere.

1. Înainte de toate, fă o listă cu ideile tale despre spectacol. Scurtă, lungă, în Word, Notepad sau pe hârtie de șervețel, lista trebuie făcută.

2. Când scrii, pornește de la ideea că te citește cel mai nervos / sceptic / plictisit cititor. E unica garanție că vei fi citit de aproape oricine și că-i vei convinge să citească următoarea frază.

3. Începutul unei cronici e cel mai greu. Evită să recitești de o mie de ori ce ai scris, chiar dacă îți place cum sună. Cu cât recitești mai puțin începutul, cu atât poți să fii sigur că ai început deja „să intri” în text.

4. Pericolul nr. 1, pentru cineva care scrie despre teatru, e să nu aibă autoritate. La fel de periculos este să fie prea conștient că o are, atunci când o are. Așadar, când oferi un verdict, nu te bucura prea mult de temporara ta autoritate. Te va orbi, te va ispiti să arunci vorbe grele de dragul sarcasmului și vei uita că scrii despre munca unor oameni, care costă bani și emoții.

5. Caută ideea, nu limbajul. Cronica, în orice formă ar fi ea, nu e literatură, ci atitudine, explicare, interpretare și evaluare.

6. Nu scrie „pe felii”: decor, actorie, muzică etc. Găsește cauzalitatea și relațiile dintre ele, astfel încât să reconstitui din cuvinte atât spectacolul, cât și impactul lui.

7. Fii clar și folosește o limbă română corectă, autentică și bogată, făcând apel la oralitate. Fugi de excesul de clișee și jocuri de cuvinte. Fă-i să se îndrăgostească de limba română, prin textul tău. Fă-i să vadă că nu e un text din Google Translate, scris de un jurnalist neamț pentru un public-țintă de emigranți arabi.

8. Înlocuiește epitetele cu verbe și nu folosi arhaisme, inversiuni sau metafore decât rar, atunci când vrei să evidențiezi o nuanță care, printr-un limbaj uzual, ar rămâne neevidențiată.

9. Nu te speria de faptul că ai scris prea puțin, prea mult și nu te speria de reacții. Dacă ai spus tot ce aveai de spus, textul tău este în mod automat text ireductibil.

10. Când termini, citește cronica cu voce tare și las-o „să se răcească” o zi. Apoi, reverifică.

în curând, despre trucuri de spectator