De vorbă cu... LUCIAN IONESCU

Dacă vă imaginați cumva că viața de actor e numa’ versuri, aplauze și glorie, s-ar putea să fiți un pic off-date. Lucian ne povestește, mai jos, o fază petrecută într-un sat, pe scena unei case de cultură ca vai de capul ei. Cum clădirea nu avea încălzire, toate momentele care începeau în centrul scenei se terminau într-un colț, unde era un proiector, adică unica sursă de căldură din sală. Poftim glorie și poezie.
Citiți, de fapt, întreg interviul cu Lucian Ionescu, participant la Gala HOP, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.

Lucian Mihai Ionescu, 26 de ani, din București
Studii: U.N.A.T.C. București, secția Actorie, promoția 2012, clasa prof. univ. dr. Olga Delia Mateescu și conf. univ. dr. Paul Chiribuță
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Grup, cu spectacolul http://error500 (texte de William Shakespeare), regizor Vlad Trifas

Rareș Tileagă: Cine este Lucian?
Lucian Ionescu: Eu.

R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
L. I.: Înainte de facultate nu prea vedeam teatru, așa că nu prea aveam o părere despre el. Acum îl văd ca pe un spațiu mic în care, cu fiecare rol, pot descoperi lumea.

R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
L. I.: O să merg pe mâna altor 1.000.000 de actori care ar spune asta și o să răspund: Al Pacino.

R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
L. I.: În anul I de master am jucat o producție de commedia dell’arte, în comuna Băilești, la casa de cultură de acolo. În sală erau în jur de 5 grade, clădirea neavând încălzire. Toate momentele care începeau pe centrul scenei se terminau în colțul din stânga al avanscenei, acolo fiind plantat un proiector, care era singura sursă de căldură din acea sală. Imagine...

R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
L. I.: Ei sunt cam cei mai importanți oameni din sală, atunci când joc. Trebuie să audă, să înțeleagă, să se emoționeze, au nevoie de atenție, de privilegiul de a fi omul invizibil în toate evenimentele desfășurate în fața ochilor lor. Ne jucăm între noi, dar jucăm pentru ei.

R. T.: Crezi în aplauze?
L. I.: Daaaaaaaaaaaa!!!

R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
L. I.: Imposibil de calculat. De aceea este un vis.

R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
L. I.: Umorul.

R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
L. I.: Lipsa de profesionalism și superficialitatea.

R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
L. I.: Dacă e constructivă, e foarte importantă.

R. T.: Ce citești?
L. I.: Momentan, Bulgakov.

R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
L. I.: Jocurile pe calculator și telefon, cărțile, rolurile pe care aș vrea să le fac, cât de repede evoluează tehnologia...

R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
L. I.: De superficialitate.

R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
L. I.: Prietenii, teatrul, natura, mâncarea, sportul.

R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
L. I.: Să faci ca găina. Poate păcălești pe cineva că poți să zbori.

R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
L. I.: Îți place? Încearcă. E o povară? Încearcă altceva, cât mai poți.

R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
L. I.: Simt o capcană aici. Toți.

R. T.: Cum înțelegi succesul?
L. I.: Faci ce îți place în viață.

R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
L. I.: Când mi-am dat seama că nu vreau să stau în fața calculatorului pentru tot restul vieții, ci doar atunci când vreau să mă joc.

R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
L. I.: Atunci când sari un gard, te împiedici și, în loc să înjuri că n-ai reușit, spui HOP cu umor și data viitoare exersezi detenta.

R. T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
L. I.: Sunt adeptul lucrului în echipă și am avut ocazia să mă întâlnesc cu colegi noi și texte și situații pe care nu le-am studiat până acum.

Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016