Among the Believers

Details

Category: Filme de azi

Published on Wednesday, 19 October 2016 09:17

Written by Florian-Rareș Tileagă

Cred că cea mai mare chestie, într-un festival de film cum e Astra, ar fi să vină, la filme, oameni din alte orașe. Pentru că una e să stai în Sibiu și, când ai timp, să dai o fugă în centru, și cu totul altceva e să fii departe, să dai bani pe drum, pe mâncare, poate să-ți lași copiii la părinți sau să-ți rogi vecinii să dea de mâncare la animale cât ești plecat, și să te împaci cu gândul că cele două-trei filme pe care le vezi într-o seară, în Sibiu, poate nu merită nici jumate din efortul tău. Iată, mai jos, un titlu pentru care chiar merită efortul să plecați de acasă, măcar pentru câteva ceasuri cât durează excentricul proces mers la Sibiu – văzut film – mâncat pizza în centru – întors acasă.

Among the Believers / Printre dreptcredincioși

Cu și despre Jihad, în cel mai clasic și didactic mod documentaristic pe care vi-l puteți închipui, Among the Believers e unul dintre filmele de la care ieși cu stomacul cât un ghem. De nervi și de indignare. Nu e primul titlu despre religia terorismului, care îmi vine în minte scanând ultimele ediții de Astra, dar cu siguranță e unul dintre cele mai eficiente ca propagandă anti-Islam. Studiu de caz: Moscheea Roșie din Pakistan, creier al mișcării jihadiste din sudul Asiei. E o instituție care a produs ani în șir vestitele medrese, adică școlile de educare a copiilor în religia islamică.

Nu îmi dau seama câte știți despre acest fenomen, dar vă garantez că ceea ce filmul vă permite să știți vă va întărâta așa de tare împotriva radicalismului islamic, încât vă veți trezi voi înșivă radicali în dezgustul față de Orient. Până într-acolo, încât veți generaliza și veți zice că Orientul nu e decât primitivism, ură și sânge. Aveți, de altfel, destule motive să o faceți: în Pakistan, familiile sărace (adică grosul populației) renunță la copii și îi trimit în așa-numitele medrese, pentru simplul motiv că sunt singurele care oferă învățământ gratuit. „Învățâmânt”, însă, e mult spus. Unicul lucru pe care îl învață acolo copiii e să memoreze Coranul. Că nu îl înțeleg, nici nu se pune problema; important e să-l memoreze, închinându-se și clătinându-se psihotic, de dimineața până seara, pentru că, făcând asta, li se promite Raiul. Realitatea, însă, e cea pe care o cunoașteți de la știri: copiii ăștia, spălați pe creier, crescuți în ura definitivă față de Occident, rupți de lume, păcăliți că ucigând vor câștiga Raiul, sunt teroriștii de mâine. Ceea ce acelor copilași săraci li se par a fi medresele – adică școli speciale, cu învățători inimoși, grijulii – sunt, de fapt, spații infecte, mai rele decât cele mai scârboase închisori, păzite de bărboși primitivi cu AK-47 pe umăr. Dar cum să știi că ești în închisoare, când unicul tău reper e însăși închisoarea? Și cum să-ți imaginezi că viața poate fi altfel, când unica sursă de informare e un Coran interpretat toxic, de unul dintre cei mai parșivi lideri religioși?

Ținând cont de pofta de publicitate a jihadiștilor, nici nu mă miră că echipa de filmare a reușit să pătrundă atât de adânc și de rodnic printre ei. La fel de bine, însă, a pătruns și în cealaltă „tabără”, a contestatarilor, reprezentată excelent prin câteva personaje care împărtășesc, la fel ca noi, occidentalii, dezgustul față de extremism: un profesor universitar cu idealuri democratice, un primar inimos și o adolescentă care a evadat, cândva, din medresă.

Este, cred, evident în partea cărei tabere filmul înclină balanța dreptății, făcându-ne să uităm, că, de fapt, vedem o producție americană. Nu spun, prin asta, că extremismul islamic n-ar trebui lichidat, odată pentru totdeauna, însă e doar o față a monedei. E răul vizibil, palpabil și, deci, mai ușor de condamnat. Cealaltă parte, ascunsă, disimulată prin război economic, trafic de armament și de influență, e cea care spune povestea. Este, deci, opțiunea voastră cum vedeți această poveste, fiindcă există, în momentul de față, trei opțiuni. Una, să le plângeți de milă unor popoare foarte sărace, lipsite de apă, pâine și educație (dar atunci să acceptați valurile de emigranți din Orient); a doua, să respingeți orice formă de extremism (și, prin asta, să respingeți atât Jihadul, cât și actul aparent justițiar-eroic al rușilor și al Occidentului de a bombarda Siria); a treia, să nu vă mai consumați pentru probleme care nu sunt ale voastre, atâta timp cât nu puteți face mai mult decât un banal comment de susținere/acuzare pe YouTube. Cel mult, dacă vreți să aveți inima împăcată, puteți fi buni și corecți cu voi înșivă și cu cei din apropiere. Eu altă soluție, pentru liniște, nu văd. Și, parțial, cam același mesaj de îndemnare la pace îl transmite și filmul, mesaj pentru care îi poate fi iertată mai ușor propaganda fățișă anti-Orient și cea voalată pro-Occident.

S.U.A., 2015, 84’
Regie: Hemal Trivedi; Mohammed Ali Naqvi
Imagine: Haider Ali; Habib Ur Rehman
Vizionare: în cadrul Astra Film Festival, 2016, Sibiu